Pledoarie pentru studiul scrierii juridice în facultăți și în institutele profesionale (II) sau De ce scriu avocații „slab”?

Partea a II-a
– Să vină americanii?
– De ce scriu avocații slab?
– Avocații scriu slab pentru că nu învață tehnica scrisului juridic nicăieri
– Avocații scriu slab pentru că nu au de unde învăța să scrie bine
– Ce e de făcut?

Să vină americanii?

likeaproSe pare că nemulțumirea judecătorilor pentru calitatea redactării juridice nu este doar o problemă românească. Lumea juridică anglo-saxonă este de-a dreptul obsedată de tehnica și mecanica scrisului juridic. Pentru ei cum să scrii este la fel de important precum ce să scrii. De cum intri pe băncile facultăţilor de drept eşti întâmpinat direct de cursurile de legal writing, acolo unde înveţi, simplu şi pragmatic precum firea lor, cum să scrii judecătorilor şi cum să pregăteşti documentele pentru instanţe. Pregătirea în tehnica redactării juridice ţine pe tot parcursul studiilor şi este apoi este desăvârşită în nenumăratele programe post-universtare, workshop-uri, programe speciale pentru avocaţi ori şcoli de legal writing.

Ai spune că după un astfel de efort formativ practic judecătorii lor întâlnesc numai documente juridice exemplare şi nu au nemulţumiri similare celor ale judecătorilor noştri.

Dar nu este aşa.

Cei mai mulţi avocaţi scriu slab. Aceasta nu este doar lamentaţia noastră. Liderii avocaţilor din întrega ţară sunt de acord. Ei cred că scrierea juridică modernă este fără vigoare, prolixă, obscură, opacă, agramată, plictisitoare, redundantă, dezorganizată, cenuşie, stufoasă, lipsită de imaginaţie, impersonală, înceţoşată, şchioapă, neclară, pompoasă, confuză, greoaie, încărcată de clişee şi jargoane, anostă, neangajantă, plină de exagerări, pseudo-intelectuală, hiperbolică, derutantă, nepoliticoasă, încâlcită, anemică, ineptă, evazivă, pretențioasă, întortocheată, haotică, incoerentă, sufocată, învechită, bombastică și ambiguă.

În cartea din 2002 din care provine acest citat[1] care a făcut carieră, autorii consideră că starea lamentabilă a scrisului juridic la avocați este atât de evidentă încât și-au intitulat prima partea chiar așa, De ce avocații scriu prost? (Why Lawyers Write Poorly?). Este constatarea generală a masivei literaturi juridice din Statele Unite dedicate tehnicii scrierii avocaților.

În traducerea acestui rechizitoriu publicat în SUA aproape c-am epuizat sinonimele defectelor cererilor pe care le reclamă şi judecării români: incoerență, lipsă de structură, neclaritate.

Judecătorii americani sunt la fel de nemulțumiți de avocații lor, ca și ai noștri.

Într-un studiu întemeiat pe o analiză statistică similară cu cea finalizată de mine[2] se arăta că ceea ce deranjează mai mult judecătorii federali este de cele mai multe ori nu ceea ce spun avocații, ci ceea ce nu reușesc să comunice atunci când scriu. Numai 56% dintre judecătorii chestionați declarau că avocații aduc întotdeauna sau de obicei cele mai bune argumente juridice în favoarea clienților lor. 96% dintre judecători declarau că au uneori dificultăți în a urmări argumentele avocaților. Nemulțumirile punctuale ale celor 355 de judecători federali (reprezentând 46% din numărul total al judecătorilor federali americani) erau din cele mai diverse. Deloc întâmplător, ele vorbesc despre o adevărată globalizare a efectelor scrisului juridic de slabă calitate. Judecătorii americani și cei români vorbesc aici aceeași limbă.

– Incoerența

– Avocații tind să susțină ceea ce cred ei că este relevant, dar de cele mai multe ori nu analizează adecvat toate implicațiile problemei juridice.

– Cererile lor sunt aproape întotdeauna mult prea lungi și conțin repetiții.

– Scris de dragul scrisului.

– Cereri lungi, incoerente, în care e greu să discerni esențialul.

– O parte prea mare a cererilor este dedicată aspectelor ce nu sunt esențiale pentru litigiu sau pe care este puțin probabil ca instanța să-și întemeieze decizia.

– Prea lungi, repetitive și încâlcite.

– Cereri excesiv de lungi și greu de înțeles.

– Majoritatea cererilor nu conțin o analiză corespunzătoare a problemelor de fapt și de drept. Se ignoră punctele slabe din propriile argumente juridice și nu se răspunde argumentelor forte ale celeilalte părți.

– Abuz de cuvinte și citări excesive.

– Adesea lucrurile importante sunt pierdute într-o mare de lucruri irelevante.

– E prolixitatea un sinonim pentru avocat?

– Avocații nu întotdeauna identifică problemele de drept cele mai relevante față de situația de fapt.

– Repetarea argumentelor la infinit.

– Scriu prea mult și astfel își diluează forța argumentelor.

– De multe ori avem sentimentul că părțile sunt mulțumite doar să identifice probelemele și să lase cercetarea și analiza riguroasă în seama instanței.

– Nu reușesc să scrie scurt, clar, la obiect.

– Scrieți prea mult!

De ce scriu avocații slab?

downTotuși, de ce redactează avocații cereri ineficiente, prost structurate, neconvingătoare? De ce scriu slab? Răspunsul cel mai îndemână este și cel mai simplu: pentru că nu știu să scrie altfel.

E momentul potrivit să spun că, în logica comunicării judiciare eficiente, a scrie cereri slabe nu înseamnă a manifesta carențe privind cunoștințele juridice sau a raționamentelor juridice aplicate. Nu vorbim despre deficiențe de calitate, despre lipsuri ale substanței juridice. Atunci când mă refer la cereri slabe am în vedere cereri care din varii motive nu reușesc să-și atingă scopul pentru care sunt redactate, care ratează comunicarea adevarată cu instanța tocmai întrucât ignoră legile comunicării. A scrie slab înseamnă doar a scrie autist, fără să ai în vedere instanța căreia te adresezi și fără să ții cont de modul și contextul în care judecătorul va citi și înțelege acel text. O cerere bună este aceea care comunică eficient cititorului profesionist care este judecătorul motivele pentru care ar trebui să adopte o soluție[3]. Atunci când judecătorii se plâng de cereri slabe ei, nu se referă la calitatea profesională a avocaților, ci doar la obscuritatea scriiturii lor.

Avocații scriu slab pentru că nu învață tehnica scrisului juridic nicăieri

În facultate nu se învață scrierea documentelor juridice.

Învățământul juridic românesc este, prin tradiție, doar teoretic. Laboratoarele de clinică juridică ori concursurile de procese simulate nu suplinesc suficient de mult lipsa de orientare spre practică. Practica judiciară însăși efectuată în instanțe, parchete sau birouri de avocat nu este suficientă pentru a te pregăti sistematic pentru ceea ce urmează cu adevărat.

Nu există discipline dedicate în care să se predea simplu și onest tehnica, mecanica și structura scrierii documentelor juridice.

Indiferent cât excelezi la drepturile reale ori la drept procesual penal, în ceea ce privește îndemânarea practică ești pe cont propriu. Indiferent cât de bine te descurci la licență, atunci când ieși dintr-o facultate românească, scrierea efectivă a unei cereri reconvenționale care să și convingă un judecător este o probă imposibilă.

Deși scrisul este pentru jurist poate principala unealtă a meseriei, ea rămâne multă vreme după ce ai absolvit facultatea una boantă, rămânând să ți-o șlefuiești prin sutele de greșeli și erori pe care cu siguranță le vei face.

Nici ulterior, în cadrul institutelor de formare, acest caracter abstract al procesului de învățare nu suferă modificări importante[4]. Înveți, desigur, cum să structurezi o acțiune în revendicare, o întâmpinare sau o plângere penală, dar nu mai profund decât nivelul pe care ți-l oferă de pildă colecțiile de modele sau tipizate care circulă liber pe internet iar uneori apar între coperți voluminoase în tipar.

Înveți să scrii pentru judecători și înveți cum să-ți faci cererile astfel încât să-ți crească șansele să-ți convingi judecătorul doar prin propria ta practică, prin încercări și aproximări repetate, prin reglajele fine ale tehnicii tale în urma unor succese sau eșecuri în fața instanțelor reale.

Nimeni nu te învață, în afara propriului tău instinct, cum să supraviețuiești în profesie printr-un scris eficient, suplu și convingător.

Avocații scriu slab pentru că nu au de unde învață să scrie bine

Nu există în România tradiția cercetării științifice a mecanismelor decizionale ale instanțelor, psihologice, sociologice sau comportamentale. Și să vrei să te perfecționezi pe cont propriu în scrierea juridică ori comunicarea judiciară în general nu ai cum. Nu există materiale, lucrări, cărți, tratate pe această temă. Bibiloteca românească în tehnica scrisului juridic ori judiciar e goală. Pe rafturile ei, în afara încercărilor mele din ultima vreme, mai găsim stingheră o carte din 1940[5], câteva referiri mărunte prin diverse tratate de retorică juridică, sub o duzină de articole interdisciplinare publicate în revistele de specialitate și… cam atât.

Lingvistica și-a adus obolul ei științific și a produs câteva cercetări de excepție asupra limbajului juridic[6], dar nu e, desigur, de nici un ajutor formativ practic pentru juristul român.

Pentru a avea un termen de comparație, să vedem câteva cifre care vin din spațiul anglo-saxon.

O căutare simplă pe Google Books după termenul de legal writing ne oferă exact 1.670.000 de rezultate.

Sunt peste 4.500 de lucrări listate în Amazon dedicate legal writing-ului.

O bibliografie selectivă din 1991[7] inventaria 409 articole științifice și 103 cărți publicate pe aceeași temă.

O blibliografie actualizată în 2006 identifica deja peste 200 de cărți și peste de 1.400 de articole publicate[8].

În 2011 erau publicate 43 de monografii care aprofundau numai tehnica redactării hotărârilor judecătorești[9].

În 2010 erau un număr de 115 cursuri diferite în legal writing oferite de universitățile americane.

Rămâne realitatea că nu avem unde ne perfecționa prin studiu individual în literatura științifică românească.

Ce e de făcut?

Revenind la întrebarea noastră, avocații scriu slab atât pentru că nu știu să scrie altfel, cât și pentru că nu știu că scriu slab.

Mai întâi, nimeni nu-i învață și nimeni nu le oferă modelul pedagogic al unei scrierii juridice eficiente și performante.

Apoi, judecătorii și instanțele nu obișnuiesc să-și exteriorizeze nemulțumirile punctuale pentru calitatea cererilor și astfel să-ți ofere oportunitatea să-ți îmbunătățești comunicarea. În procesul de comunicare cu instanța lipsește feedback-ul judecatorului. Avocatul vorbește și scrie pentru a convinge un judecător care este educat profesional să nu reacționeze. În comunicarea cu judecătorul, reacțiile acestuia lipsesc, este o comunicare frântă, cum îmi place s-o numesc. Judecătorii nu te încurajează atunci când ești pe drumul cel bun și nu te opresc atunci când ești pe punctul de a greși, nu-ți dau sugestii și nu spun ce le-ar conveni și le-ar fi de ajutor. Nu te ajută să devii mai bun în comunicarea în scris, deși cu siguranța ei sunt primii care și-ar dori asta.

Cunoscând cauzele scrisului juridic de slabă calitate, întrezărim împreună și soluțiile pentru ameliorarea lui.

Vom scrie cu toții mai bine atunci când vom ști ce înseamnă mai bine pentru judecător și instanțele cărora ne adresăm. Calitatea scrisului juridic nu se stabilește în abstract, după criterii de estetică generală. O scriere juridică bună înseamnă în primul rând o scriere care își atinge scopul și anume să convingă judecătorul. Ca să știm cum să-i convingem trebuie să știm cum citesc, cum studiază cererile și cum iau deciziile în baza lor.

Vom scrie cu toții mai bine atunci când vom învăța încă de pe băncile facultății și apoi vom aprofunda practic în institutele de formare profesionale tehnica, mecanica și legitățile scrisului juridic eficient.



[1] Tom Goldstein, Jethro K. Lieberman, The lawyers guide to writing well, University of California Press, 2 edition, 2002, p. 3
[2] Kristen Konrad Robbins-Tiscione, The Inside Scoop: What Federal Judges Really Think about the Way Lawyers Write, 8 Legal Writing 257-284, 2002, accesibil gratuit pe http://scholarship.law.georgetown.edu/facpub/396/
[3] Mark K. Osbeck, What is good leagal writing and why does it metter?, Drexel Law Review, vol. 4, p. 417-467, accesibil gratuit la adresa http://earlemacklaw.drexel.edu/~/media/Files/law/law%20review/spring_2012/Osbeck.ashx
[4] La INPPA există totuși, după exemplul francez, modulul de Metodologie a actului juridic și judiciar. La INM există modulul de Case management și scriere juridică, precum și câteva workshop-uri de Tehnica redactării hotărârilor judecătorești.
[5] Stiliul judiciar, Radu Dimiu, republicată de Editura Rosetti în 2004, cu o introducere valoroasă de Dan Lupașcu
[6] Doar pentru pasionații de surse: Mihai Gheorghe, Elemente constructive de argumentare juridică, Bucureşti, 1982, Editura Academiei; Victor Dan Zlătescu, Introducere în legistica formală. Tehnica legislativă, Bucureşti, 1996, Editura Oscar Print; Theodora Irinescu, Lingvistica juridică, Iaşi, 2003, Casa Editorială Demiurg ; Theodora Irinescu, Normă şi abatere de la normă în procedura penală şi civilă românească, Iaşi, 2004, Casa Editorială Demiurg; Adriana Stoichiţoiu-Ichim, Semiotica discursului juridic, Bucureşti, 2001, Editura Universităţii din Bucureşti.
[7] George D. Gopen, Karry D. Smout, Legal writing: a bibliography, The journal of the Legal Writing Institute, vol. I, 1991
[8] Accesibil gratuit pe web la adresa http://www.americanbar.org/content/dam/aba/migrated/legaled/publications/sourcebook/sourcebookbibliography.authcheckdam.pdf
[9] Ruth C. Vance, Judicial Opinion Writing: An Annotated Bibliography, Valparaiso University School of Law, August 18, 2011, The Journal of Legal Writing, Forthcoming, Valparaiso University Legal Studies Research Paper No. 11-14, accesibil gratuit la adresa web https://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=1911948

 

One thought on “Pledoarie pentru studiul scrierii juridice în facultăți și în institutele profesionale (II) sau De ce scriu avocații „slab”?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *