3 greșeli pe care avocații le fac în timpul pledoariei

Îmi place să vorbesc în public. Precum scrisul, cred cu fermitate că vorbitul în public poate fi îmbunătățit pe tot parcursul carierei. Devenit avocat de curând, acestea sunt domeniile la care continui să lucrez. Mai jos sunt câteva greșeli ale avocatului la început de drum și cum le-am corectat.

Încetinește

Pregătirea unui dosar înseamnă că pot avea foarte mult material și foarte multe de spus. De cele mai multe ori ne grăbim când ajungem în fața unei mulțimi. Pentru mine, este o combinație de emoție și entuziasm.

La început de carieră avocații sunt predispuși la a vorbi prea repede. Pentru a fi generos,  să spun că în primul rând pentru că au pregătit bine cazul.

Mai mult, dacă judecătorul adresează o întrebare, oricine este entuziasmat când, la jumătatea întrebării, realizează că are un răspuns. Acest entuziasm, uneori, poate duce la un  răspuns care sună ca o mitraliera –  vorbești ca o mitraliera. Poți deveni atât de nerăbdător să împărtășești răspunsul încât uiți să te concentrezi pe lucrul important al prezentării. În cele din urmă, tendința de a grăbi poate fi datorată, de asemenea, generațiilor – oamenii mai tineri au tendința de a vorbi mai repede decât cei mai în vârstă.

Această problemă este exacerbată când citesc concluziile de pe o foaie pentru că știu că toți avem tendința de a citi repede; acum încerc să încetinesc în mod deliberat. Grefierii îmi vor mulțumi.

Acum îmi amintesc de fiecare dată că e bine să încetinesc ritmul.

Ascultă

Când ai ceva de prezentat este ușor să nu mai acorzi atenție oamenilor din sală – este o mișcare periculoasă. Am văzut un tânăr avocat cu o pledoarie incredibil de plictisitoare și lungă. Judecătorul i-a dat câteva semne  că ar trebui să finalizeze, dar avocatul era așa de preocupat de pledoaria sa încât nici nu a observat. Judecătorul chiar făcuse o glumă destul de bună, dar, tânărul fiind atât de preocupat de prezentarea sa, nici nu a înțeles-o. Judecătorii, martorii, chiar și sala îți dau indici în legătură cu pledoaria. Un judecător poate încuviința din cap sau poate indica cu mână că nu este interesat de o anumită chestiune. Fiind atent la aceste indicii, ele  te ajută la perfecționarea pledoariei.

Recunoaște ceea ce nu știi

Câteodată nu te astepți la unele întrebări. Judecătorul ar putea adresa întrebări despre o înregistrare pe care nimeni nu o luase în considerare până atunci. Când mi se întâmplă acest lucru, am tendința de a răspunde la întrebare, fără a fi necinstit, cu unele răspunsuri bazate pe presupuneri: “Onorată instanță, înregistrarea este neclară”. Este un răspuns confuz. Ulterior, îmi doream să fi zis “înregistrarea nu se referă la această problemă”.

Admițând că nu știam despre ce se vorbea nu mai păream ipocrit.

Vreau doar să mă perfecționez, fiind un avocat la început de drum, cel puțin am destul timp.

Tu ce greșeli ai sesizat în pledoariile colegilor avocați?


CastigaProcese.ro publică în exclusivitate în România articole despre legal writing, despre abilitățile avocaților de instanță, despre stilul judiciar, despre forma și structura actelor judiciare, despre tehnica și arta comunicării judiciare.  CastigaProcese.ro este furnizor de know-how, tehnici și abilități de legal writing și soluții integrate de consultanță și asistență pentru litigatori.

One thought on “3 greșeli pe care avocații le fac în timpul pledoariei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *