Ce aș fi vrut să știu despre profesiile juridice

1. Aș fi vrut să știu că profesiile juridice se bazează pe scris

Am ales dreptul crezând că este o profesie bazată pe oratorie. Mă imaginam în instanță, argumentând în fața judecătorului. Mă imaginam stând lângă un alt avocat la masă, negociind. Mă imaginam în biroul meu, într-o întâlnire cu un client pentru a-i oferi sfaturi.

Desigur, avocații fac aceste lucruri, dar în majoritatea timpului ei scriu.

Juriștii sunt scriitori profesioniști. Sunt plătiți pentru a realiza lucrări scrise de calitate, supuse unui control serios.  Aș fi vrut să știu asta.

2. Aș fi vrut să știu că pentru a deveni bun în scrierea juridică îmi va lua ani

Credeam că sunt un bun scriitor în facultate. De asemenea, am crezut că pregătirea de bază primită în timpul Facultății de Drept mi-ar permite să mă descurc în practică. M-am înșelat.

În Outliers de Malcolm Gladwell, este prezentată o teorie în curs de dezvoltare. Teoria sugerează că ai nevoie de 10.000 de ore pentru dezvoltarea unei expertize pe un domeniu. Dacă teoria este corectă, atunci se aplică cu siguranță și scrisului juridic. Astfel, dacă lucrezi 2000 ore pe an, iar 1000 din acestea le aloci scrisului, atunci pentru a deveni un expert în redactarea juridică îți va lua 10 ani. Este foarte mult timp.

Dar nu este îndeajuns să faci asta pentru 10.000 ore. Trebuie să lucrezi la asta – să studiezi, să înveți, și să implementezi ceea ce ai învățat. Dacă nu-ți studiezi profesia juridică – dacă pur și simplu scrii automat – îți va lua mai mult de 10.000 de ore. Și dacă scrii mai puțin de 1000 de ore pe an, îți va lua mai mult de 10 ani. Va putea dura 15 sau 20 ani. Aș fi vrut să fiu informat de această cursă lungă.

Pot spune că aud câteodată de la avocații seniori că studenții de la drept și avocații tineri sunt scriitori fără rezultat. Acest lucru mă deranjează pentru că este nerealistic să ai așteptări mari de la persoane care au petrecut mai puțin de 10.000 de ore practicând scrisul juridic. Consider că aceste plângeri, adesea greșite, apar de la două cauze: în primul rând, cei nemulțumiți nu sunt experți în scrisul juridic și nu sunt în poziția de a judeca. În al doilea rând, cei nemulțumiți au uitat cât de ineficient a fost scrisul lor când erau la început.

Așa că rezistați, tineri avocați.

3. Aș fi vrut să știu că presiunea timpului va fi un obstacol important împotriva scrisului juridic bun

Profesiile juridice ocupă timp și sunt destul de solicitante. Mulți avocați se simt obligați sau sunt obligați să preia mai mult decât pot lucra. Volumul mare de muncă afectează scrisul juridic.

Să luăm ca exemplu revizuirea. Dacă scrisul tău nu este la un nivel ridicat, se poate datora faptului că nu știi cum să revizuiești un text. Sau se poate datora faptului că știi să revizuiești, dar ești prea leneș. Dar, în majoritatea timpului se datorează faptului că nu ai timp, deși știi să revizuiești. Editarea este ceea ce face ca scrisul juridic slab să fie bun și scrisul bun să fie extraordinar. Dar în practică, revizuirea adesea trebuie sacrificată.

4. Aș fi vrut să știu de cele mai bune surse cu privire la scrisul juridic

Nu am avut o carte despre scrisul juridic până în momentul în care am renunțat la a practica dreptul și am început să învăț scrisul juridic. Cum s-a putut întâmpla asta? Dacă studiam jurnalismul, aș fi știut despre asta și mi-aș fi procurat cărți. Dar, am terminat dreptul și am intrat în această profesie fără nicio sursă despre scrisul juridic. Bineînțeles, am citit The Elements of Style de Strunk și White. Am citit On writing Well de William Zinsser. Dar nu am citit cărți despre scrisul juridic.

Având în vedere ce a fost disponibil când am absolvit Facultatea de Drept, aș fi vrut să am aceste surse:

  • The Texas Law Review Manual on Usage and Style
  • A Dictionary of Modern Legal Usage, de Bryan A. Garner
  • How To Write Plain English, de Rudolf Flesch

Cineva ar fi trebuit să mi le ofere drept cadou de absolvire.

În ultimul rând, pur și simplu îmi doresc să fi luat mai în serios scrisul juridic. Ești avertizat.


*Acest material reprezintă o adaptare liberă a articolului aparținând lui Wayne Schiess și publicat pe blogul LEGIBLE sub titlul What I wish I’d known about legal writing.

CastigaProcese.ro publică în exclusivitate în România articole despre legal writing, despre abilitățile avocaților de instanță, despre stilul judiciar, despre forma și structura actelor judiciare, despre tehnica și arta comunicării judiciare.

CastigaProcese.ro este furnizor de know-how, tehnici și abilități de legal writing și soluții integrate de consultanță și asistență pentru litigatori.


CastigaProcese.ro te invită să participi atelierul public despre tehnicile de convingere a instanței:Convinge Judecătorul….în 10 pași practici by Adrian Toni Neacșu.
Atelierul, cu un număr limitat de locuri, va avea loc vineri, 30 ianuarie 2015.
FB_cover

 

2 thoughts on “Ce aș fi vrut să știu despre profesiile juridice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *