Cum este o zi din viata unui avocat?

 

avocat Alina Vezureanu
avocat Alina Vezureanu

Ca avocat te trezesti la ora 6 dimineata. De multe ori – de cele mai multe ori – esti in intarziere. Si ora 6 este prea tarziu si tot nu este timp de cafea. Deschizi iute mail-ul, verifici telefonul – au aparut ceva noutati? Termenele incep la ora 8.30. Asta prespune sa fii prezent in sala la ora 8. Deci plecarea se face maxim la ora 7. Pe drum spre baie rememorezi ziua – ce ai astazi de zis in instanta? Ce probe sunt la dosar? Ce exceptii de discutat? Ce isi doreste clientul? Nu iti pierzi vremea in oglinda! Nu ai nici timp si nici stare. Esti ingandurat. Cautii solutii la propriile tale idei posibile. Stii ca trebuie mereu sa fie cu un pas inaintea adversarului. Chiar, astazi oare ce mai “coace”?

Te imbraci – tot gandind la cat timp mai ai, la faptul ca trebuie sa vezi dosarul, cu teama ca intarzii. Daca subzita vreo amanare? Daca expertiza nu este favorabila? Ce obiectiuni ai putea face? Cum sa convingi judecatorul ca ai dreptate? Cum iti vei masura cuvintele si scurta frazele sa nu plictisesti auditoriul? Iti schitezi in gand pledoaria. Cu ce incepi, cum continui si ce spui la final. Sfarsitul incununeaza opera, gandesti. Apoi iti vine in minte intalnirea de la ora 14. Cum vei motiva actiunea? Ce „chichita” ai putea gasi la timp prin jurisprudenta? Mintea iti este permanent ocupata. Te imbraci oftand la gandul incercarilor de astazi. Asortezi iute un cercel, un fular, si pleci. Este déjà tarziu. Intre ganduri nu bagi de seama ora tarzie. Alergi, depasesti neregulamentar, parchezi oricum. Pana la urma le poti contesta, nu?! “Macar atat” iti zici si mergi inainte.

Ajungi la timp. Un moment de usurare si relaxare. Stai la coada sa primeasti dosarul, te uiti atent in el, iti schitezi ultima aparare. Iti astepti clientul – care, te anunta in ultima clipa prin sms ca nu vine. Astepti apoi in liniste si cu sobrietate sa ii vina randul. Trebuie sa respecti instanta. O ora, doua, trei, patru… cinci ore… cum iti este astazi norocul.

Incepand cu ora 10.00 telefoanele nu mai contenesc. Colegii sunt disperati de nu stiu ce urgenta, dead-line, apare un recurs de facut pe ultima clipa, alt client a fost arestat… agenda reformulata. Contramandezi prin sms intalnirile care nu sunt urgente. Te rogi sa nu fii privit neserios. Un stress continuu.

In sfarsit iti vine randul – te judeci la ora 12.30. Ti-e foame, esti obosit, deja activ de 6 ore. Nu ai nici acum timp de cafea. Alergi la birou pentru ca la ora 14.00 ai intalnirea de predare a unei actiuni. Ce actiuni? Trebuie sa gasesti „chichita” care ii asigura omului tau castig de cauza. Ai oare timp? Ajungi la birou, dai un “buna-ziua” scurt si fugi pe scris. Cauti, citesti, recitesti, scrii. Te intrerupe un telefon. Doua. Discuti linistit si deschis, nelasand sa se vada agitatia din sufletul tau, ochii prioniti pe ceas. Aloci fiecarui om timpul de care are nevoie. Inchizi si te reintorci la actiune, incercand sa fii degajat. O scurta perioada discutia telefonica iti rasuna in minte. Te surprinzi gandind déjà la cum ai construi apararea in acest noua provocare. Te scuturi de ganduri si te aduni la loc. Unde ai ramas? Verifici legislatia, jurisprudenta, te consulti si scrii. Si scrii pana cand tu crezi ceea ce ai scris. Recitesti si corectezi. Incerci sa te detasezi de lucrare. Verifici tonul folosit, punctuatia, asezarea in pagina. Cursivitatea. Sunt oare paginile scrise aerisite? Prietenesti? Intai trebuie sa te convingi pe tine! Si esti maxim bucuros! Ai gasit! Acel articol din legea x, paragraful y, prin care s-a pronuntat si Inalta Curte in Decizia Z. Este castigator! Este una din zilele cu muza buna! Acum ai temeiul de drept, poti face actiunea admisibila. I-ai dat sanse in drept povestii clientului tau.

Ora 14.20. Clientul te asteapta deja in sala de conferinta. Printezi iute actiunea, i-o predai. Discutii pe subiect. Asculti inca o data omul care vine la tine sa-si deschida sufletul. Stii ca nu intelege prea multe din toata insirurirea de articole si alineate, legi si normative – care, pentru tine, sunt “traducerea” acelor pretentii, chintesenta, sine-qua-non-ul, esenta pura a dreptului reclamat, cel mai greu lucru de atins. Il simti cand sare peste randuri si isi roteste ochii. Ii citesti dezamagirea, disperarea, deznadejdea, tragicul. Il auzi si il intelegi. Il compatimesti, il imbarbatezi, il incurajezi. Acest om isi varsa tot oful vietii sale tie, tainuitor de secrete iar tu esti dator sa le transformi in drepturi si sa le garantezi. Tu esti acum acel doctor vrednic care primeste un pacient cu o maladie grava. Umerii iti sunt apasati de povara apararii corecte. De raspunderea pe care ai primit-o prin alegerea ta ca avocat. Doctor de patrimonii, averi, orgolii ranite.

Ajungi sa empatizezi cu fiecare om ce il cunosti. Cauza lui devine lupta ta. CV-ul tau. Sansa ta. Dorinta ta. Fiecare dosar devine parte din viata ta, particica din persoana ta, pentru ca ti s-au incredintat secrete, pentru ca ai fost uns cu nobila incredere. Fiecare cauza devine razboiul tau contra altora asemeni tie. Te revolti laolalta cu clientul tau si lupta lui iti devine crez. Daca nu pui suflet, nu poti excela.

Este ora 16.00. Inca ti-este foame, inca nu ai baut cafeaua si ai sufletul plin de durerea varsata de clientul care a plecat. Gandurile tale il conduc. Ai reusit sa il faci sa plece linistit. I-ai dat incredere si siguranta. Ti-a zambit cald si te-a strans in brate la plecare. A vrut sa te sarute si sa-ti multumeasca pentru energia pozitiva ce i-ai transmis-o. Esti multumit. O multumire care te implineste. Gandul ca poti fi datator de speranta este transcedental. Dar ce pret ai platit pentru aceasta putere? Propriile tale ganduri, energii, emotii. I-ai preluat durerea transformandu-i-o in curaj, de vreme ce tu ai primit durerea nedreptatii sale. Te revolta lumea in care traim.

Stai o ora cu ochii pironiti pe geam, jucand solitare si gandind, in surdina… cat de multa nevoie este de dreptate. In sfarsit mananci ceva. Doar o imbucatura, caci, omul de la ora 17.00 deja a sosit. Te indrepti spre intalnire, gandind ca s-a facut asa de tarziu si n-ai apucat sa vorbesti cu familia, cu sotul, cu copilul. In drum spre client te intrebi daca totul este ok acasa, daca mama a reusit sa plateasca rata la banca astazi si daca copilul este bine. Iti promiti sa ii suni dupa intalnire.

La ora 18.00 programul s-a sfarsit. Teoretic. Te-ai grabi acasa, dar ai creierul plin de ganduri, agenda de maine, dosarul de maine, plus omul de azi de la 14.00 si de la 17.00, povestile lor, instanta de astazi … Simti o greutate in picioare care te tintuieste pe scaun. Ai vrea putina liniste. Pace, nu razboi.

Apoi fugitiv iti vine in minte familia. – oare ce mai fac?! Si te urnesti iute din birou, alergand spre piata. Sa cumperi ceva pentru masa de seara. Ar trebui sa fie o seara linistita, speri. Parasesti biroul la ora 18.40. Slava cerului ca traim in capitalism – probabil unul dintre putinele lucruri pozitive pe acest subiect – piata este deschisa.

Mergi agale printre tarabele colorate cu legume sau fructe, mai mult in nevoie de spatiu si aer decat in directia de a alege cumparaturi. Nu mai poti hotari repede. Iei ceva, cugeti un meniu simplu si pleci. In drum spre casa te suna cineva. Ce conteaza ca este ora 19.20? Pentru clienti nu conteaza. Raspunzi, din inertie, fara vlaga. Vrea sa te intrebe ceva, caci a gasit numarul tau pe internet… ii explici ca nu se asigura consultatii prin telefon si il rogi sa revina maine pentru o programare. Te injura. Ce mai conteaza?! Vrei acasa!

In sfarsit, acasa! Ora 19.45. Casa este vraiste. Catelul a imprastiat gunoiul pe hol, a ros un papuc si a stricat usa de la balcon… Ai vrea sa faci scandal, sa-l pedepsesti, dar nu mai ai energie. Vazandu-l cum isi misca codita si sare de bucurie ca te vede, il ierti. Il mangai, ii dai de mancare. Inocenta si fidelitatea lui iti smulge un zambet senin.

Barbatul sta cuminte la un meci de fotbal si te asteapta. Vasele sunt adunate in chiuveta. El se mandreste ca a intins rufele din masina de spalat. Copilul sare pe tine si se zbenguie nestingherit spunand ca miercuri are sedinta cu parintii si trebuie sa aloci 500 de lei la fondul clasei. Si maine este ultima zi. Si mai vrea bani pentru un ghiozdan nou, ca l-a rupt intr-o joaca cu baietii. Si ca ar vrea sa mearga intr-o excursie de Paste, care costa 300 de lei, promitand ca iti cumpara ceva de acolo… Barbatul aduce ultimele facturi primite: internet si energie electrica. Anunta ca s-a certat cu nus’ care vecin pentru fondul de rulment si ca ar fi vorba sa mai datorati niste bani, pentru anveloparea blocului, care, desi suportata de stat, necesita un fond propriu de nus’ cate sute de lei, pentru termopane la balcon. Revolta legislativa. Faci de mancare. Ceva, orice. Speli vasele. Faci o bruma de curat.

Ora 21. Filmul preferat ti-a inceput deja de-o ora. Putina liniste, zici! Insa nu… la ora 21.40 suna cineva. Un numar din afara agendei. Un client… a gasit numarul pe internet, are si el o problema care nu poate fi rezolvata decat la aceasta ora. Ce conteaza cat este ceasul? Daca omul acum l-a gasit, acum suna, nu?! Il rogi sa revina maine, pentru programare. Inchide fara „ma scuzati”, fara „multumesc”, fara „buna-seara”. Mai conteaza?! Cu siguranta ne-am pierdut bunele maniere. Am uitat sa nu sunam persoane necunoscute in afara orei 18.00…

Suna mama. A reusit sa plateasca rata. I-a venit pensia la timp. Discutati despre flori, despre tara, despre munca… despre familie, despre invataminte de viata, despre starea de sanatate – ca o dor articulatiile, ca are ameteli…. te panichezi apoi te destinzi la asigurari de stare buna per general… Discutie relaxanta.

Este ora 23. Ai fi prea obosit sa mai dormi, pana la urma… Pregatindu-te de perna, te gandesti din nou ca a mai trecut o zi fara sa ajungi la doctor, fara sa platesti nus’ ce factura – si iar ai penalitati, fara sa te tunzi. Realizezi ca iar nu ai avut timp de tine, de familia ta, ca 99% dintre romani. Constientizezi ca nu e bine, ca n-ai mancat sanatos, ca nu ai trait frumos astazi, insa esti prea obosit sa te revolti. Pana la urma, ziua urmatoare incepe peste 6 ore…la fel.

 Dacă aveți alte păreri asupra acestui subiect vă așteptăm comentariile. Dacă vă interesează subiectul legal writing / scrierea juridică vă așteptăm comentariile. castigaprocese.ro se află în alcătuirea unei echipe editoriale formată din persoane pasionate de tehnicile, metodele, abilitățile și metodologiile de realizare a documentelor de natură juridică, respectiv de  tehnica și arta persuasiunii instanței. Dacă vă recunoașteți în această descriere vă rugăm să ne contactați.  

 

6 thoughts on “Cum este o zi din viata unui avocat?

  1. Nici nu conştientizaţi stimaţi avocaţi cât vă invidiez! Sunteţi respectaţi, super inteligenţi, aveţi o profesie onorabilă, ştiţi orice răspuns juridic, cu articole punctate, speţe rezolvate etc. Purtaţi roba pe care mi-am dorit-o mereu! Am 40 de ani şi sunt licenţiată în drept, însă nu am avut norocul să găsesc un îndrumător care să mă iniţieze şi uite aşa am pirdut cele învăţate! Aş începe şi acum, dar de unde să pornesc, ce trebuie să învăţ ca să intru în Barou? Vedeţi de ce vă invidiez? Sunteţi deştepţi, superiori….

    1. Spre deosebire de dvs, eu nu ii invidiez. Si eu sunt licentiata in drept, am 27 de ani, nu am avut posibilitatea sa fiu initiata in domeniul juridic de catre un indrumator, dar cum trec anii, incep sa cred ca nimic nu este intamplator. Mai bine asa, eu, desi cand mi-am dorit, acum nu imi mai doresc o astfel de viata. 🙂

  2. Spre deosebire de persoana de mai jos, eu nu va invidiez. Si eu sunt licentiata in drept, am 27 de ani, nu am avut posibilitatea sa fiu initiata in domeniul juridic de catre un indrumator, dar cum trec anii, incep sa cred ca nimic nu este intamplator. Mai bine asa, eu, desi cand mi-am dorit, acum nu imi mai doresc o astfel de viata. 🙂

  3. Daca asa arata o zi obisnuita la un avocat este rau! Rau de tot pentru el!
    Trebuie sa invete sa-si gestioneze una dintre cele mai importante resumes „TIMPUL”.
    Daca nu stiam din titlu ca este vorba de un avocat -din titlu- juram ca persoana lucreaza la „URGENTE”.
    Daca nu face ceva nu mai dureaza mult si ajunge acolo. La UPU…ca pacient. Desigur!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *