Scrisul și comunicările orale sunt foarte diferite în multe feluri, incluzând gramatica lor și așteptările publicului. Un exemplu este că discursul e plin de propoziții scurte. Un alt aspect se referă la cuvintele folosite care trebuie intonate în așa fel încât să transmită sensul, în timp ce atunci când scrii, sensul trebuie să reiasă chiar din cuvintele folosite. Diferența dintre cele două forme de comunicare, una dintre multe altele, se referă la faptul că cei care vorbesc în public, inclusiv avocații din proces, încearcă să nu-și citească discursul. În acest mod este folosită comunicarea orală naturală.
Faptul că scrisul tău urmărește un set diferit de reguli față de cele ale oralității spontane nu înseamnă că poți să ignori componentele fonetice. Cititul activează multe din aceleași zone ale creierului ca un discurs auzit, și cel puțin, într-o anumită măsură, judecătorii care îți citesc prezentarea vor „auzi” și ei mai întâi.
Ar trebui să îți citești cererea cu voce tare: astfel, vei identifica domenii în care aliterația poate duce la distragerea atenției, unde apar jocurile de cuvinte nepotrivite, unde sunetele sau metaforele interacționează ciudat unele cu altele. Poți găsi zeci de alte defecte posibile.
Este, de asemenea, avantajos să îți citești cu voce tare cererea scrisă și pentru a-ți revizui scrisul într-o manieră diferită de cea pe care o practici de obicei. Ai putea să găsești propoziții nepotrivite, argumente neclare sau propoziții complicate care ți-au scăpat revizuirii în timp ce citești cuvintele scrise pe ecran sau pe hârtie.
Cititul poate fi aproape la fel de bun ca o pereche diferită de ochi în identificarea unor asemenea probleme.
Acest material reprezintă o adaptare liberă a articolului aparținând lui Kirby Griffis și publicat pe http://briefright.com// sub titlul Read your writing out loud.