Ce m-au învățat Spiderman și unchiul lui

Nu numai noi ne întrebăm ce vor judecătorii 🙂

Prima carte a mea din această serie[1] a fost excelent primită de public, de voi.

Convinge judecătorul a surprins și în mare măsură îmi place să cred că a convins ea însăși. Orice am spune, e o carte juridică altfel.

Atât ineditul temei cât și maniera de abordare se pare că au fost pe placul celor interesați de propriul lor succes.

Dezvăluirile despre mecanismele care stau la baza luării deciziilor în instanțele judecătorești, surprizele despre judecători pe care le-am făcut cunoscute, poate și stilul simplu și direct de a o scrie, mi-au adus satisfacții ca autor.

Pentru că sunt un eșuat viitor scriitor de ficțiune, prima mea vocație, convertit prin forța lucrurilor într-un jurist riguros dar anost în expresie, ca orice jurist, mi-a făcut și plăcere s-o scriu. A fost răzbunarea mea pentru evenimentele, fericite de altfel, care m-au deturnat de la cariera pe care mi-o doream în prima tinerețe. De aceea mi-am dorit o carte pentru juriști scrisă ca orice carte literară. Cu atenție la cuvinte, la exprimare și expresivitate, dar și cu apropiere pentru cititori.

Suntem prea îmbățoșați în lumea literaturii juridice, puțină relaxare nu poate decât să ne ajute. Ideile pot fi transmise și în forme atractive, nu doar în citate, note de subsol și frazări prăfuite reproduse după cursurile de drept din anii ’70.

Oricum, e înviorător să fii oprit de necunoscuți prin instanțele în care mergi, pentru discuții, felicitări ori încurajări pentru continuări.

La una din instanțele destul de mari din provincie am primit poate cea mai drăgălașă dar în același timp și încărcată de responsabilitate atenție.

Am fost oprit de un coleg avocat, mai în vârstă și necunoscut, care m-a interpelat destul de abrupt cu ceva de felul “Sunteți d-ul avocat T. N.? Dvs. ați scris domnule cartea aia cu Convinge judecătorul?”.

La confirmarea mea dumnealui a continuat și orice aș fi făcut tonul lui îmi suna a reproș mocnit: “ce scrie domnule acolo și unde o găsesc, că nu e nicăieri, că ăștia de aici (judecătorii am dedus eu) ne cer să facem cererile cum scrie în cartea asta și ne-au spus s-o luăm”.

Cum spunea unchiul Ben și repetă mereu fiul meu, o mare putere, iar cărțile au cea mai mare putere, înseamnă și o mare responsabilitate.

Este poate motivul principal pentru care m-am apucat atât de târziu de cartea pe care o citiți[2]  și cu siguranță motivul principal pentru care gestația ei a fost atât de lentă și anevoioasă.


[1] Din seria de Comunicare Judiciară (legal writing) pe care am deschis-o fac parte până acum Convinge judecătorul – tehnica și arta convingerii instanței (Editura Wolters Kluwer, ediții 2015, 2016, 2019, 288 pag.)   și Comunicarea judiciară eficientă – Ghid practic de metodologie a cererilor persuasive în instanță (editura Wolters Kluwer, 2016, 568 pag.)

[2] Titlul provizoriu este Ce vor judecătorii – O introducere sociologică în persuasiunea judiciară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *